Biserica Colţ - Suseni

Biserica Colţ - Suseni

Biserica Colţ este situată în satul Suseni al comunei „Râul de Mori“. Biserica funcţionează ca schit cu obşte de călugări şi poartă hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“.


Pe drumul ce duce de la localitatea Râu de Mori spre Râuşor, una dintre porţile de intrare în Parcul Naţional Retezat, se afla ruinele cetăţii Colţ şi biserica cu acelaşi nume. Cetatea, cocoţată în vârful unei stânci ce străjuieşte drumul şi biserica de piatră l-au inspirat pe Jules Verne să scrie romanul „Castelul din Carpaţi“.

Monument unic în arhitectura românească, mănăstirea ortodoxă avea şi rol de cetate de apărare, acesta fiind rolul turnului prevăzut cu două contraforturi şi înălţat deasupra altarului spre răsărit, unde panta colinei era uşor accesibilă. Construită din piatră brută, mănăstirea este împărţită în două încăperi dreptunghiulare – una mai mare care reprezintă nava bisericii, iar cea mai mică formează altarul deasupra căruia se află turnul de formă pătrată cu acoperiş piramidal din piatră. Folosit pentru apărare, turnul avea în interior trei încăperi, dintre care cele două de sus adăposteau chiliile călugărilor mănăstirii. Intrarea a fost realizată pe latura din partea dinspre nord, întrucât accesul pe celelalte laturi este dificil de realizat. Pe pereţii interiori se mai pastrează încă fresce din valorosul ansamblu mural realizat în jurul anului 1350 de pictorul Ştefan, cel care a pictat şi Bisericile din Ostrov şi Densuş.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, calvinii iau izgonit pe călugări din mănăstire. După alungarea călugărilor de către calvini, mănăstirea ajunge în paragină.

În perioada comunistă, Biserica din piatră, ctitorită în secolul al XIV-lea de familia Cândeştilor, a fost transformată în grajd de animale, ajungând într-o stare de degradare totală.

În urma Revoluţiei din anul 1989, Episcopia Aradului a hotărât să reînfiinţeze viaţa monahală la Cetatea Colţ, dar abia în anul 1995 schitul a căpătat viaţă, prin formarea primului nucleu de călugări. Conducerea obştii i-a fost încredinţată ieromonahului Calinic.

În anul 1995 monumentul a fost restaurat. Au fost înălţate zidurile, pentru că rămăsese în picioare numai turnul, s-a refăcut şarpanta acoperişului şi a fost acoperită, apoi s-a tencuit în interior şi a fost înzestrată cu obiectele de cult.

Pentru viaţa monahilor de aici, lângă biserică a fost ridicată o construcţie din zid, cu cinci chilii şi bucătărie. Biserica, fiind construită la o altitudine de 60 de metri faţă de drumul de circulaţie, până la aceasta s-a construit o scară de beton.

Biserica a fost construită cu elemente caracteristice bisericilor din zona Haţegului: acoperiş piramidal al turnului din piatră, contraforturi, arce cu material din piatră faţuită. Biserica Colţ este o constructie din zid de piatră, cu o grosime de 1,20 metri, în formă de navă, şi compartimentată în altar şi naos.

Catapeteasma, pentru început alcatuită ca improvizaţie, este din lemn de brad. Turnul de deasupra altarului are forma pătrată, cu o terminaţie piramidală acoperită cu piatră. Scările turnului sunt verticale şi anevoioase. Căugării care locuiau în turn nu aveau nevoie de chilii, nici de acareturi, ci coborau direct din turlă pentru slujbe. Biserica îşi era suficientă sieşi. Construcţia turnului respecta o tehnică întâlnită la mai multe biserici din piatră construite numai în satele din împrejurimi.

Intrarea în biserică se face prin partea de nord, pe o uşă din lemn de stejar, nesculptată. Lumina pătrunde prin două ferestre în altar şi prin alte două ferestre în naos. Ferestrele sunt înalte şi înguste, cu ancadramente de piatră în exterior.

Pardoseala este lucrată din bucăţi masive de marmură, iar acoperişul este confecţionat din solzi de ţiglă. În exterior, Biserica Colţ, prezentând elemente gotice, are tencuiala lucrată în praf de marmură.

Stranele înşirate la perete sunt pustii. Lespedea sub care-a fost zidit trupul călugărului sfânt „popa Kir Ghenadie“ e acoperită cu un covor vişiniu, ponosit, prăfuit. Pereţii bisericii sunt albi şi goi, cu haşuri haotice brazdate în cimentul rece. Pictura bisericii nu s-a păstrat în mod satisfăcător. În Sfântul Altar se mai păstrează doar urmele unei fresce mai vechi.

Pictura interioară realizată în jurul anului 1350 de acelaşi pictor Ştefan, care a pictat şi Bisericile din Ostrov şi Densuş prezintă câteva elemente etnografice specifice zonei Haţegului, elemente comice, oarecum în contradicţie cu doctrina bisericească, ceea ce demonstrează că meşterul zugrav era localnic sau cunoştea foarte bine etnologia zonei.

Din punct de vedere tehnic, pictura este cu totul originală, gletul care constituie suportul acesteia fiind armat cu coajă de copac, ace de brad, sâmburi de cireş salbatic şi nu cu câlţi, aşa cum se obişnu-ieşte. Chipuri abia zărite ale sfinţilor pictaţi peste această tencuială împrăştie miresme în aerul din jur.

Deşi aşezarea ei nu este departe de şosea, Mănăstirea Colţ te împresoară cu liniştea care domneşte în jur, iar aspectul său, atât cel exterior cât şi cel interior, cu zidurile reclădite şi picturile aproape şterse povestesc parcă pagini încărcate de o istorie tumultoasă.Pictura interioară realizată în jurul anului 1350 de acelaşi pictor Ştefan, care a pictat şi Bisericile din Ostrov şi Densuş prezintă câteva elemente etno-grafice specifice zonei Haţegului, elemente comice, oarecum în contradicţie cu doctrina bisericească, ceea ce demonstrează că meşterul zugrav era local-nic sau cunoştea foarte bine etnologia zonei.

Din punct de vedere tehnic, pictura este cu totul ori-ginală, gletul care constituie suportul acesteia fiind armat cu coajă de copac, ace de brad, sâmburi de cireş salbatic şi nu cu câlţi, aşa cum se obişnu-ieşte. Chipuri abia zărite ale sfinţilor pictaţi peste această tencuială împrăştie miresme în aerul din jur.

Deşi aşezarea ei nu este departe de şosea, Mănăstirea Colţ te împresoară cu liniştea care domneşte în jur, iar aspectul său, atât cel exterior cât şi cel inte-rior, cu zidurile reclădite şi picturile aproape şterse povestesc parcă pagini încărcate de o istorie tumul-toasă.


Galerie foto