Muzeul de arheologie Sarmizegetusa

Muzeul de arheologie Sarmizegetusa

Capitala Daciei Romane, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, localitate care astăzi poartă numele de Sarmizegetusa este situată la poalele Munţilor Retezat, pe şoseaua Haţeg-Caransebeş, la circa 8 km de la Porţile de Fier ale Transilvaniei, posibil anticul Tapae.


Sarmizegetusa găzduieste astăzi o importantă secţie de arheologie şi administrează parcul arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cuprinsă în reţeaua muzeală şi de monumente a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. În anul 1924 Constantin Daicoviciu a înfiinţat instituţia, ca o consecinţă firească a reluării sistematice a săpăturilor arheologice de la Gradişte (aşa se numea comuna până în anul 1936). Din anul 1982 muzeul a fost mutat într-un sediu nou, construit în anul 1937, aflat în imediata apropiere a şcolii, chiar la intrarea dinspre Haţeg.

De-a lungul timpului au trecut pragul muzeului numeroase personalităţi din lumea culturală, ştiinţifică sau politică.

Muzeul adăposteşte colecţii de arheologie romană: monumente epigrafice şi sculpturale, mozaicuri, fragmente de pictură murală, arme, argintărie, bronz, os, ceramică, sticlă, numismatică.