De la morile de apa la hidrocentrale

Pe un râu din Munţii Retezat, în comuna hunedoreană Rîu de Mori, au supravieţuit timpului două mori de apă. Pe vremuri întreaga comună era împânzită de astfel de monumente de arhitectură rurală. De aici şi numele de Rîu de Mori. Bătrânii povestesc că la începutul secolului trecut existau o mulţime de mori de apă pe râurile din comuna Rîu de Mori. În timp, o mare parte dintre acestea au încetat să mai existe, au fost lăsate în paragină, dărâmate, sau transformate în mori pe curent. Astăzi, doar două mori de apă mai aduc localnicilor aminte de unde vine numele comunei. O mare parte a celor care locuiesc în Rîu de Mori nici măcar nu mai ştiu despre existenţa celor două mori de apă. Este o adevărată aventură identificarea locului în care încă mai există aceste relicve ale arhitecturii rurale. Aproape nimeni nu ştie să te îndrume spre locul în care mai supravieţuiesc morile de apă. Spre Păclişa, apoi prin Sân Petru, locul unde au fost descoperite urme ale dinozaurilor şi care a dus la iniţierea proiectului privind Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului. O zonă fascinantă din toate punctele de vedere este această parte a judeţului Hunedoara, de la poalele Retezatului. Satul de munte ni se dezvăluie încetul cu încetul. Drumurile înguste de ţară, oamenii bătrâni, gârboviţi de ani, casele vechi şi muntele care parcă ne priveşte ameninţător din faţă, toate acestea sunt doar o parte din frumuseţea ascunsă şi misterioasă a zonei. La vreo şapte kilometri de Sân Petru, chiar la poalele muntelui am ajuns în satul Ohaba Sibişel.


Pe malul râului Sibişel, pe o apă de munte, curată şi rece, vechea moară de apă continuă să înfrunte timpul.

Pe vremuri moara funcţiona cu ciutură. Au trecut, cred că, vreo 50 de ani de când ciutura a fost înlocuită cu rulmenţi”. „Pentru ca apa să poată activa roţile morii trebuie ridicată o piedică, „stârpitoarea”, cum este denumirea ei populară. Astfel, apa vine pe jgheab şi învârte roata. Pe vremuri, roţile morii erau făcute din lemn. Dacă moara nu era folosită prea mult timp nu era bine, căci lemnul se usca şi plesnea. Dar exista şi pericolul ca acestea să se umfle dacă era folosită prea mult şi nici asta nu era bine. Astăzi, roţile de lemn ale morii au fost înlocuite cu unele de fier”.

De la Ohaba Sibişel la Muzeul Satului din Sibiu


Moara familiei Herţeg mai are încă o „soră”, puţin mai sus. Încă o moară de apă a reuşit să supravieţuiască vremii. Aceasta aparţine familiei Ciorogaru. Şi ea face făină la fel de bună ca şi cea a familiei Herţeg. Localnicii se împart astfel între cele două mori atunci când au nevoie să macine ceva. Moara familiei Ciorogaru a avut pe vremuri şi piuă şi teasc. Piua, ne spun localnicii, era folosită pentru realizarea de îmbrăcăminte. „Demult, oamenii se îmbrăcau în haine de lână. Pentru ca lâna să fie transformată în obiecte de îmbrăcăminte era nevoie de piuă. Teascul era folosit la fabricarea uleiului din seminţe de dovleac. Dar toate acestea aveau loc în urmă cu mai bine de 30 de ani”, ne-a povestit o localnică. Acum, teascul de la moara de apă din Ohaba Sibişel se află, la loc de cinste, admirat de toată lumea, la Muzeul Satului din Sibiu. Cele două mori de apă din comuna Râu de Mori continuă să înfrunte timpul şi să amintească contemporanilor de vremea în care apa reuşea să dea viaţă lemnului şi să transforme grăunţele în făina noastră cea de toate zilele.