Trase nr.16

Refugiul Baleia – Culmea Cozma-Baleia – Șaua Gorova – Refugiul Stâna de Râu – Șaua Custurii – Valea Peleaga – Poiana Pelegii


Masiv Montan:   Retezat

Marcaj:   Triunghi albastru pe fond alb

Timp de mers:   7 – 8 ore

 

Sezonalitate:   Este un traseu ce se poate parcurge tot timpul anului, nerecomandat în sezonul de iarnă în porţiunea cuprinsă între Stâna de Râu și Vf. Custura.

 

Grad de dificultate:   Mare.   Diferenţa de nivel: 1400 m.

 

Nivel de echipare:   Echipament de drumeţie, special pe timp de iarnă la parcurgerea porţiunii de traseu cuprinsă între Stâna de Râu și Vf. Custura.

 

Prezentare:   Este un traseu turistic de acces între Refugiul Baleia şi Refugiul Stâna de Râu în prima lui parte și de acces între Stâna de Râuși Vf. Custura în partea a doua. Porneşte de la Refugiul Baleia și împreună cu traseul de creastă bandă roșie pe fond alb ce vine din localitatea Pui pe Creasta Șerelului și merge spre Râușor pe Culmea Lănciția, urcă pe Culmea Cozma-Baleia, ocolește prin stânga Vf. Brădetului – 1861 m alt. și coboară în Șaua Gorova – 1816 m alt. De aici traseul lasă în dreapta traseul bandă roșie pe fond alb și se îndreaptă, urmând o curbă de nivel relativă spre Stâna de Râu, traversând pe rând Coastele Ciorii și Poiana Călătorilor. Ajuns în zona Refugiului din Stâna de Râu traseul nostru intersectează traseul punct roșu pe fond alb ce vine din localitatea Pui pe Valea Râu Bărbat (stânga) și urcă până în Porțile Închise pe la Tăul Țapului (dreapta), urcă prin poiană spre dreapta, lasă pe partea stângă Cascada Ciomfu și urcă susținut plaiul până în Șaua Custurii – 2205 m alt. Aici intersectează traseul cruce galbenă pe fond alb ce vine dinspre Lacul Bucura peste Vf. Peleaga și Vf. Păpușa (dreapta) și pleacă spre Vf. Custura (stânga). Traseul coboară apoi abrupt pe laIzvorul lui Ionu până în Valea Peleaga , în locul numit  La Cotroană  unde întâlnește traseul punct albastru pe fond alb care vine din localitatea  Brazi prin Poiana Pelegii (stânga) și pleacă spre Șaua Pelegii pe la Tăul Ghimpele (dreapta). Din acest punct traseul merge alături de traseul punct albastru pe fond alb urmărind Valea Peleaga înspre aval până în Poiana Pelegii la Refugiul Salvamont. Aici lasă traseul punct albastru pe fond alb ce continuă peValea Lăpușnicu Mare spre localitatea Brazi, și tot aici întâlnește traseul bandă albastră pe fond alb ce vine dinspre Ohaba de sub Piatră pe la Refugiul Salvamont Bucura şi trece spre Câmpu lui Neag pe la Cabana Buta.