Nedeile

Nedeile sunt o moştenire străveche a poporului roman. Ele reprezintă un vechi obicei pastoral organizat, de regulă, pe platourile regiunilor muntoase, care constituie prilej de întâlnire, petrecere şi târg. Despre originile acestui obicei, se presupune că ar avea legături cu celebrarea unei sărbători precreştine complexe, dedicate zeului focului şi al soarelui. Cert este că prima nedeie păstorească a fost pentru prima oară atestată documentar în anul 1373.


Nedeile sunt o moştenire străveche a poporului roman. Ele reprezintă un  vechi obicei pastoral organizat, de regulă, pe platourile regiunilor muntoase, care constituie prilej de întâlnire, petrecere şi târg. Despre originile acestui obicei, se presupune că ar avea legături cu celebrarea unei sărbători precreştine complexe, dedicate zeului focului şi al soarelui. Cert este că prima nedeie păstorească a fost pentru prima oară atestată documentar în anul 1373.

Prin urmare, nedeile sunt o manifestare populară autentică încadrată în datinile şi obiceiurile poporului nostru. După apariţia creştinismului, acesta s-a suprapus acestor obiceiuri precreştine, reuşind treptat să transforme hramul bisericilor în "nedeia" satului respectiv. Unele sunt independente de biserică, altele au caracter economic şi pe alocuri aspect bisericesc. De altfel, din punct de vedere etimologic, originea cuvântului nedeie provine din sl. Nedělja, care înseamnă duminică sau sărbătoare.

Sărbătoarea nedeii este mai impartantă în Ţara Haţegului, scrie Ion Pop Reteganul, chiar decât Crăciunul, Paştele şi Anul Nou.

În munţi Clopotivei sunt trei munţi cari se numesc aşa – Nedee, dar pe care azi nu se ţine nici o nedee şi nici nu s-a ţinut cândva, de când ţin oamenii minte. Cândva totuşi, ele trebuie să se fi ţinut.

Nedeea e o sărbătoare strălucită, zi mare de bucurie, împreunată cu jocuri, praznice şi prânzuri, la care aleargă cunoscuţii şi neamurile, chiar şi din cele mai îndepărtate sate şi cu toţii împreună se uspătă.

E probabil că nedeile sânt de origine tare veche. Poate că sunt zilele solemne de bucurie ale vechilor Romani în onoarea zeilor patroni, căci chiar şi acuma nedeea se face aproape în fiecare sat la ziua patronului bisericei parohiei.Petrec astfel până pe la orele 2, când apoi ies cu toţii de la masă şi se duc la nedee...Aici, o mulţime imposantă de ţărani, ca un râu lat ale cărui valuri umflate de vânt undulă murmurând... Din depărtare se aude tropoitul feciorilor ce joacă cârligul... Acum se încep chiuturile... Feciorii şi fetele din deosebite sate îşi formează jocuri şi danţuri deosebite şi prin chiuituri şi jocuri, se silesc a se întrece unii pe alţi, din ce de multe ori urmează şi bătăi. Ostenindu-se de joc, se pun pe cântate, se iau la luptă.Seara pe la cina mare sânt invitaţi iarăşi de către bunii săteni la masă. E de mirare mulţimea de popor ce se adună peste zi. Cu toate că cei de prin satele vecine se duseră acasă spre a veni mâine iarăş, totuş rămân peste noapte câte patru, cinci sute de prin satele mai îndepărtate, carese duc numai a doua, ori a treia zi... După cină, bătrânii rămân pe la case şi se culcă; tinerii merg şi joacă mai toată noaptea...

Pe unele locuri ca în Păucineşti, Bucova şi Clopotiva, nedeea ţine câte trei zile.